Cunosc destui oameni care marturisesc cu onestitate ca, desi au frati, nu se inteleg deloc cu ei. Ca viata i-a dus in directii atat de diferite unii de ceilalti, incat nu mai au prea multe de impartit cu cei alaturi de care cresc si vor creste in continuare. Si au avut bucuria sa vada in ochii lor dragostea ce si'o poarta , incat ei, cand or sa ajunga la o varsta inaintata, vor sti absolut totul unul despre celalalt, se vad cat de des posibil si isi fac cele mai intime marturisiri unii altora.
Exista inca, de fapt cred ca vor exista intotdeauna expresii in care referirea la statutul de frate sau sora este o dovada incontestabila a profunzimii legaturii. “Imi este ca un frate” spunem despre prietenii buni sau descriem relatiile stranse ale celor de langa noi cu sintagma “se au ca fratii”. Iar cand prietenia isi cere dreptul la mai mult decat o simpla conventie traditia spune ca oamenii au dreptul sa se preschimbe in “frati de cruce”.
Il iubesc:x. E fratele meu mai mare cu 3 ani.Cel mai bun prieten al meu:X. M'a ajutat in multe si mi'a dat multe sfaturi.Pot apela la el oricand. Are grija de mine si asta ma face sa ma simt cea mai norocoasa.Uneori ne mai certam dar asa se intampla. Am castigat si multe incredere , recunosc, si am invatat destule nuante ale certurilor. Dar cred ca, daca mi-ar fi dat sa aleg, n-as schimba nimic din realitatea.De acum, sper sa nu ne instrainam. Si doar rareori ma intreb daca e bine sa ai frati. In cea mai mare parte a timpului stiu raspunsul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu